Circula pe Internet trei sondaje, “pe surse”. Unul il da drept castigator pe Traian Basescu, altul pe Mircea Geoana, si – ati ghicit, al treilea e 50-50.
Hai sa ne imaginam ca ultimul sondaj e adevarat. Mi-a placut analiza pe care o face Bleen aici. Este un text pro-Basescu, am sarit peste pasajele in care explica de ce sa nu-l votam pe Geoana. Asa cum am mai spus, fiecare decide pentru el insusi, cum crede ca e mai bine, sau… mai putin rau.
 
 
Dupa ce se termina nebunia, revin poate, cu impresii despre campanie. M-am hotarat sa ma fac consilier. Ca vad ca astia nu se descurca. Nici unii, nici altii.
Nu mai astept sa ma fac mare, ma duc asa blonda, cu push-up-ul din dotare. “Buna ziua, am venit. Ma cam dezgusta sistemul si clasa politica, nu cred nici in doctrinele voastre, dar o sa facem treaba.” Aberez, nu ma duc nicaieri.
 
 
De ce conteaza fiecare vot, de la Bleen citire:

Sint mari şanse ca rezultatul alegerilor astora sa fie chiar mai strins decit cel din 2004, ca diferenţa dintre invingator şi invins sa fie sub un procent (simbata seara, estimarile pentru uz intern dadeau un scor de 50-50 – informaţiile le am din interior). La o prezenţa la vot de 50% (9 milioane) 1% inseamna 90 000 de votanţi. Adica 9 000 de bucureşteni, 2000 de clujeni, 2000 de constanţeni, 2000 de ieşeni, 1500 de braşoveni şamd, daca luam drept criteriu marimea oraşelor.
(…)
 
 
E posibil ca miine, 90 000 de oameni sa zica “votul meu nu conteaza” şi sa stea acasa? Da, e foarte posibil. Fiecare va zice ca nu se intimpla nimic daca el nu se duce la vot, ca oricum nu sta Basescu in votul lui. Ceea ce uita ei e ca urmatorii cinci ani din viaţa noastra sint decişi de voturile individuale.
 
 
Nu e o decizie ce implica o mare responsabilitate, poate interveni o mica lene, o coada mai mare la secţia speciala, o ploaie, o ora in plus in mall, frigul, comoditatea, traficul, o mica distracţie. Nu e ca şi cum ai lipsi de la serviciu, sau de la ziua celui mai bun prieten sau de la nunta unui fost coleg de facultate. Nu te trage nimeni la raspundere individual, nominal, nu-ţi bate nimeni obrazul. Şi oricum, la cite milioane de votanţi sint, eşti convins ca votul tau nu conteaza şi, implicit, nici absenţa ta. La un asemenea numar responsabilitatea e imperceptibila, e aproape inexistenta.
 
 
Soarta noastra in urmatorii 5 ani (adica atunci cind vom avea 25 de ani, 34, 40 sau 47) nu sta in votul meu. Nici in al meu. Nici in al meu. Nici in al meu…şamd. Ma rog, nu am loc şi nici timp sa scriu asta de 90 000 de ori. Şi cu toate astea, un preşedinte ales şi validat nu are in spate 51% sau 55% din voturi, ci 3 548 238 sau 4 123 781 de voturi individuale. Tot atiţia oameni care au binevoit sa iasa din casa şi sa se duca la vot. Al cui vot e mai important? Exista voturi care atirna mai greu, care valoreaza dublu sau triplu? Nu. Toate sint egale. Toţi sint responsabili in mod egal. 4 123 781 de oameni care gindesc in acelaşi timp: votul meu l-a facut preşedinte şi a decis soarta României pe urmatorii 5 ani au toţi dreptate. Votul meu l-a facut preşedinte. Dar daca ar gindi toţi, cei 4 milioane, in acelaşi timp, “nu ma duc la vot, oricum votul meu nu conteaza”? Ninel Potirca ar ajunge preşedinte. Sau Becali. Sau Vadim.

 
Pentru conformitate, trebuie sa precizez ca imi sunt simpatici toti cei trei candidati nominalizati in finalul articolului. Ninel, pentru ca am avut imaginea lui rostind discursul presedintelui de sarbatori, si incheiand cu “Va pupa Ninel!” (pe sistemul “va pupa jean” – imi place jean la nebunie, a fost surpriza sezonului pentru mine).
Becali e si mai simpatic, e pitoresc, face arogante, paac-paaac. E haios.
Iar Vadim e la fel de ludic – de fiecare data cand vorbeste, ma astept sa spuna la sfarsit si replica intrata deja in folclor, “medicamente!”
 
Da, imi sunt simpatici. Vreau ca unul dintre ei sa ne fie presedinte? Fuck no! :)
 
Va pup cu tot dragul! :)