Astazi vreau sa va scriu despre “semne” si despre o carte, “Profetiile de la Celestine”. E minunata – daca va iese in cale, nu ezitati. Puteti sa cititi mai multe despre ea pe blogul lui Dragos Roua. Una dintre “profetii” ne spune ca nimic nu este intamplator, ca semnele sunt mereu acolo. E suficient sa fim atenti, si le vom vedea.
 
 
Traiesc o viata destul de haotica, si observ mult prea rar miracolele si coincidentele. Insa stiu ca de fiecare data, dar absolut de fiecare data cand am vrut sa renunt la matinal, am primit un semn. Apare, ca din neant, un necunoscut, care ma face sa ma razgandesc. Mi s-a intamplat de destule ori ca sa-mi dau seama ca nu sunt doar simple coincidente.
 
 
Acum un an si jumatate, intrasem intr-un anticariat, si m-a recunoscut doamna de acolo. Am simtit-o atat de emotionata, asa de bucuroasa ca ma vede, ca m-a scos din starea mea. Intrasem acolo in disperare de cauza, plecasem fara tinta de la studio, si am ajuns la sala Dalles… Bodoganeam in sinea mea ca nu mai pot, ca n-are rost, ca toate astea nu duc nicaieri. Ca ma lupt cu morile de vant…
 
 
Am avut zilele acestea cam acelasi discurs interior. Uitasem de “semnul” care imi este trimis de fiecare data, asa cum uit sa multumesc pentru multe lucruri pe care le-am primit. Si stateam in fata postului, dupa emisiune, la asa-zisa sedinta informala, care de multe ori e doar o criza de ras continua, cand am auzit ca ma striga cineva dintr-o masina. Era o fata frumoasa, cu ochii verzi si parul roscat, statea in spate cu fetita ei de doi anisori, iar sotul conducea.
 
 
Nu mai tin minte ce mi-a spus. Ca ii place emisiunea, ca sunt haioasa (eu?!), ca sa nu ma schimb, chiar nu mai stiu exact ce a zis si nici nu e relevant. Stiu doar ca mi-a venit s-o imbratisez, si ca se facuse verde semaforul, masina se pusese in miscare, iar ea inca imi mai ura multe lucruri de bine. Incep, incerc sa ma calmez. Multe argumente pe care mi le-am adus in trecut nu mai functioneaza…
 
 
Poate ca framantarile mele sunt acelea ale unui copil rasfatat, care nu stie sa aprecieze ce are, in loc sa se intristeze sau sa se enerveze pentru ceea ce nu are. Imi doresc sa scriu aici tot ce e in sufletul meu in momentul asta, insa… nu pot. Nu pentru ca ma feresc de voi, stiu cine sunteti si-mi sunteti dragi cu totii. Va cunosc, am inceput sa va cunosc. Stiu ca sunt si oameni care intra aici ca sa aiba ce barfi, lucrul asta chiar nu ma intereseaza. Numai ca sunt unele adevaruri care sunt de nespus.
Si… cam doare.
Iar semnele nu au incetat.
 
Multumesc, fata frumoasa. Nu ai idee cat de mult au insemnat cuvintele tale astazi…
 
In weekend am sa scriu ceva mai vesel, promit. Va pup cu tot dragul,
Irene.
 
 
quote,poster,quotes,book,books,words,of,wisdom-10a0173579806795565aca0a465cb275_h