Postări etichetate 710

Despre matinal

 
 
Am inboxul plin de mailuri. Multumesc! Chiar nu ma asteptam. Am tot amanat sa va raspund, insa cineva mi-a spus ca nu e normal sa nu-mi pese. Pot sa inteleg de ce tacerea mea poate fi interpretata drept nepasare, dar nu este asa. E fix pe dos.
Nu v-am raspuns pana acum din doua motive. Primul este ca nu am un raspuns clar. Cel oficial din b1 este “deocamdata nu”.
Iar al doilea este ca mi-e foarte greu sa pun in cuvinte ce simt despre emisiune.
 
Teo spunea ca oamenii te uita daca nu apari trei luni pe sticla. Uite ca nu e asa. Am facut o treaba buna. Si nu, oamenii nu te uita asa usor, nu daca ai pus suflet in ceea ce ai facut. Asa imi place mie sa cred, desi sunt inconjurata de oameni care imi spun ca traiesc cu capul in nori. Ca sunt idealista si ca regula este ca lumea e rea. Se prea poate. Dar eu numai asa stiu sa traiesc.
 
Cred in oameni. Pana la capat. Ma bucur din tot sufletul ca nu m-am inselat in ceea ce va priveste. Si imi pare bine ca v-am facut o bucurie, ca v-am facut sa radeti, ca v-am miscat si ca v-am cunoscut.
 
Se intampla rar sa raman fara cuvinte, si asta e unul dintre acele momente.
 
Va pun cateva fragmente din interviuri, asa ma scot intotdeauna cand nu mai stiu ce sa spun.
 
 
Ce v-ati propus la matinal si ati reusit si ce nu?
Eu imi propusesem sa devin un om de televiziune mai bun si sa imi aduc contributia in a face emisiunea sa mearga. Uite ca am devenit un om mai bun per total, nu numai in ceea ce priveste meseria. Iar 710 are din ce in ce mai multi telespectatori care ne privesc cu drag. Nu exista un lucru care sa ni-l fi propus in legatura cu emisiunea si pe care sa nu-l fi infaptuit, pentru ca suntem o echipa extrem de unita, iar impreuna reusim sa mutam muntii din loc.
 
Va mai amintiti de prima zi de prezentare… impreuna?
Imi amintesc prima zi ca si cum ar fi fost ieri. Aveam emotii ingrozitoare, insa m-am mobilizat si a mers snur emisiunea. La un moment dat, Alex a facut o gluma absurda, pe care am prins-o din zbor, si ne-am dus cu ea vreo doua minute, de nu mai intelegea nimeni nimic. Era atat de fericit ca gasise pe cineva cu care sa comunice incat i se luminase fata ca unui copil care tocmai a primit o jucarie noua.
 
Care sunt ingredientele voastre imbatabile?
Faptul ca suntem o echipa. Indiferent de ce se intampla, suntem uniti. Al doilea lucru la fel de important este ca punem mult suflet in ceea ce facem. Ambele lucruri se vad si se simt pe post, primim multe mailuri de la telespectatori, care ne multumesc ca au la ce se uita dimineata. Sunt oameni care intarzie la serviciu “din cauza” noastra, altii se trezesc in zilele lor libere la 7 dimineata, sa vada ce ne mai trece prin cap (…uneori fac ochii mari cand citesc, ti-am spus ca nu sunt o persoana matinala, eu nu m-as trezi sa ma uit la televizor la ora aia, orice ar fi, dar recunosc ca imi creste sufletul cand citesc :) )
 
Ce s-a schimbat in viata voastra in cei trei ani de cand realizati matinalul B1?
In viata mea nu s-au schimbat multe, insa m-am schimbat eu ca om. Am mai multa incredere in mine. Am descoperit multe despre cine sunt. Si am trecut prin atatea in acesti trei ani ca suntem ca o familie – eu nu-i consider pe „ai mei” ca pe niste simpli colegi. Suntem o familie. Ne impartasim si bucuriile, si supararile, ne intelegem din gesturi si din priviri, si venim cu drag la munca.
 
De multe ori ma intreb ce simte telespectatorul de acasa. Daca vede ca suntem nervosi ca nu a ajuns inca invitatul. Daca se aude ca uneori ma inec de ras la vreo balba de-a lui Alex sau la vreo gluma din casca spusa de Matei. Daca simte ca ne e greu sa ajungem acolo in fiecare dimineata, si ca totusi facem emisiunea asta cu multa pasiune si daruire…
Am intalnit in b1 oameni despre care simt ca o sa-mi ramana prieteni toata viata. Cel putin asa sper eu. Si asta nu din cauza ca am muncit impreuna, sau pentru ca am trecut prin niste lucruri impreuna, ci pentru ca vad cat sunt de frumosi si de destepti.
 
 
 
Oamenii mai mint in interviuri ca sa dea bine, sa para in vreun fel anume. Eu n-am facut si nu fac asta.
Ii spuneam cuiva ca ma bucura si ma intristeaza mesajele pe care le primesc. V-am spus de ce ma bucur. Si-s trista pentru ca nu aveti idee de cat de dor imi este de voi. Mi-e dor de voi, si mi-e dor de familia mea din b1. Nu am cum sa va povestesc ce vroiau sa faca oamenii astia pentru emisiune. Nu s-a putut la vremea respectiva, dar au confirmat ce simteam deja.
 
As vrea sa va povestesc despre fiecare in parte. As vrea sa va povestesc despre doamna Nuti, despre don Cocos, despre Puffy, despre Boss, despre Dan Boerescu si despre Dan Anton, despre Matei care ne ruga sa-i dam adresa pe post, despre Cristi, despre Viorel, Luiza si Buzuru, despre Adi, despre Georgica, despre Razvan si despre Iulian, despre… Despre toti cei care au pus suflet.
Nu am sa fac asta. Dar nu am sa uit.
 
M-au tot sunat si ei zilele astea, saptamanile astea. Cel mai tare m-a impresionat Alina. Era gatuita de plans, se uita pe pozele de la petrecere. C-o fi un defect sau o calitate – ca de obicei, m-am prefacut ca nu imi dadusera si mie lacrimile, si i-am promis ca o sa ne vedem cat de curand la un suc sau la o bere. Deci daca va simtiti familie si cititi randurile astea, dati un semn. O sa ne vedem la un suc si o sa radem mult. Ca de obicei.
 
Iar voi continuati sa-mi scrieti. Doar sa stiti ca nu am nici un raspuns. Si nici nu e atat de important. Pot sa spun cu mana pe inima ca acesti trei ani au fost cea mai fericita perioada din viata mea (lasam deoparte copilaria, v-am mai povestit eu despre mirosul de cafea cu lapte…). Si pentru asta va multumesc si voua, celor de-acasa. Va multumesc din tot sufletul!
 
Sper ca vor mai urma proiecte si perioade. Ma rog, nu sunt tocmai mamicul si taticul optimismului in momentul de fata, dar sper. Nu am energia necesara acum sa concep un proiect nou, si am refuzat altul care nu imi placea. Imi permit luxul sa nu fac parte din ceva in ce nu cred. Nu fac asta pentru bani, nici nu este visul meu in viata sa apar pe sticla. Asa ca am sa fac ceva, candva, care o sa fie din sufletul meu. Ca si pana acum. Deci sper ca o sa ne mai vedem.
 
 
Va pup cu tot dragul! Multumesc!
 

Bill Medley & Jennifer Warnes – I Had The Time Of My Life

Etichete: ,

Fata de la meteo

 
 
Concursul “Fata de la meteo” a ajuns aproape de final, mai exact, urmeaza finala. Au ramas zece fete, dintre care doar una va fi colega noastra.
 
(Aaaah, tocmai mi-am dat seama ca urmeaza doua saptamani in care va trebui sa prezint meteo de la pupitru. Asa de comod mi se pare scaunul ala din plexi la 7 dimineata, cum n-aveti idee… In fine, nu asta era ideea postului, depasim momentul)
 
Asa, din fericire pentru mine, vom avea o noua colega. Pe fetele care au intrat in finala le gasiti aici . Gandim o emisiune, o finala, in urma careia tot voi veti decide care dintre ele va ramane la matinal. Prin vot cinstit, democratic, fara lovituri sub centura, desi pun pariu ca unora le-ar placea sa vada lupte intre fetele finaliste.
 
 
Duminica ma intalnesc cu Alex, sa punem pe hartie cateva idei despre “probele” cu ajutorul carora le vom departaja. Asa ca daca aveti sugestii, pareri sau idei, scrieti-le aici! Vom premia doua idei, cea mai originala, si pe aceea care va fi inclusa in emisiune, cu cate o invitatie la noi acasa. Adica la 710. Cand vreti voi, fie la finala, sau in orice alta zi.
 
 
Inca n-am vorbit cu producatorii nostri, asa ca deocamdata invitatia este sa veniti in spatele camerelor de luat vederi.
Suntem prietenosi, avem covrigi si cafea multa, o sa-i cunoasteti pe Cocos si pe Pufi, si am senzatia ca o sa radeti mai mult decat o faceti acasa in fata televizorului, intotdeauna radem mai mult in pauze decat pe post :D
 
 
Deci, probe pentru fata de la meteo?

(…baietii se enerveaza repede si vorbesc urat, de-aia am ales o fata :P )
 
 

Etichete:

Despre coincidente

 
Astazi vreau sa va scriu despre “semne” si despre o carte, “Profetiile de la Celestine”. E minunata – daca va iese in cale, nu ezitati. Puteti sa cititi mai multe despre ea pe blogul lui Dragos Roua. Una dintre “profetii” ne spune ca nimic nu este intamplator, ca semnele sunt mereu acolo. E suficient sa fim atenti, si le vom vedea.
 
 
Traiesc o viata destul de haotica, si observ mult prea rar miracolele si coincidentele. Insa stiu ca de fiecare data, dar absolut de fiecare data cand am vrut sa renunt la matinal, am primit un semn. Apare, ca din neant, un necunoscut, care ma face sa ma razgandesc. Mi s-a intamplat de destule ori ca sa-mi dau seama ca nu sunt doar simple coincidente.
 
 
Acum un an si jumatate, intrasem intr-un anticariat, si m-a recunoscut doamna de acolo. Am simtit-o atat de emotionata, asa de bucuroasa ca ma vede, ca m-a scos din starea mea. Intrasem acolo in disperare de cauza, plecasem fara tinta de la studio, si am ajuns la sala Dalles… Bodoganeam in sinea mea ca nu mai pot, ca n-are rost, ca toate astea nu duc nicaieri. Ca ma lupt cu morile de vant…
 
 
Am avut zilele acestea cam acelasi discurs interior. Uitasem de “semnul” care imi este trimis de fiecare data, asa cum uit sa multumesc pentru multe lucruri pe care le-am primit. Si stateam in fata postului, dupa emisiune, la asa-zisa sedinta informala, care de multe ori e doar o criza de ras continua, cand am auzit ca ma striga cineva dintr-o masina. Era o fata frumoasa, cu ochii verzi si parul roscat, statea in spate cu fetita ei de doi anisori, iar sotul conducea.
 
 
Nu mai tin minte ce mi-a spus. Ca ii place emisiunea, ca sunt haioasa (eu?!), ca sa nu ma schimb, chiar nu mai stiu exact ce a zis si nici nu e relevant. Stiu doar ca mi-a venit s-o imbratisez, si ca se facuse verde semaforul, masina se pusese in miscare, iar ea inca imi mai ura multe lucruri de bine. Incep, incerc sa ma calmez. Multe argumente pe care mi le-am adus in trecut nu mai functioneaza…
 
 
Poate ca framantarile mele sunt acelea ale unui copil rasfatat, care nu stie sa aprecieze ce are, in loc sa se intristeze sau sa se enerveze pentru ceea ce nu are. Imi doresc sa scriu aici tot ce e in sufletul meu in momentul asta, insa… nu pot. Nu pentru ca ma feresc de voi, stiu cine sunteti si-mi sunteti dragi cu totii. Va cunosc, am inceput sa va cunosc. Stiu ca sunt si oameni care intra aici ca sa aiba ce barfi, lucrul asta chiar nu ma intereseaza. Numai ca sunt unele adevaruri care sunt de nespus.
Si… cam doare.
Iar semnele nu au incetat.
 
Multumesc, fata frumoasa. Nu ai idee cat de mult au insemnat cuvintele tale astazi…
 
In weekend am sa scriu ceva mai vesel, promit. Va pup cu tot dragul,
Irene.
 
 
quote,poster,quotes,book,books,words,of,wisdom-10a0173579806795565aca0a465cb275_h

Etichete: ,

Soare

 
Am avut cateva zile mai “insorite”…
 
In primul rand vreau sa va multumesc din suflet pentru toate mesajele pe care mi le-ati trimis, atat aici, cat si pe adresa de mail ! Calitatea oamenilor care ne urmaresc nu inceteaza sa ma uimeasca, si ma bucur tare mult ca va rupeti din timpul vostru sa imi scrieti. Revin cu raspunsurile. Am primit atatea mesaje care m-au impresionat, ca nici nu stiu cum si de unde sa incep…
 
Si-as mai vrea sa impartasesc cu voi ceva ce mie mi-a inseninat ziua de luni – editorialul domnului George Stanca din Adevarul. Poate ca nu e totul in zadar, asa cum mi se pare uneori (de multe ori…)

Va pup cu drag, de pe malurile Senei… ma rog, de undeva de prin apropiere :)
 
P.s. : da, postul anterior e scris la nervi, de unde si limbajul pe alocuri suburban. Si da, imi mentin parerea. Am sa explic mai pe larg in zilele urmatoare. Sa aveti o zi insorita!

Etichete: , ,

„Stiu că sunt prost. Dar cand mă uit în jur, prind curaj.” – Ion Creanga.


Cum spuneam, bine ati venit. Va scrisesem un post destul de lung si plictisitor, despre cum am ajuns eu in televiziune. Pe urma a vazut un prieten site-ul si era nedumerit, “dar asta e site-ul tau, ce cauta toate pozele alea dezbracate acolo? Asta iti doresti tu, sa ai commenturi de genul “ce bn esti, vrei sa fii gagik mea?””.


Adi, sincer, n-am nici cea mai vaga idee despre ce imi doresc. Stiu doar ca imi doresc sa creasca emisiunea. Ca-i o emisiune buna si muncim la ea de ne ies ochii din cap. Si daca mesajul nostru o sa ajunga la mai multi oameni datorita unui sutien cu push-up, ma doare la basca. Sau ca se vor uita din curiozitate, pentru ca au vazut o pitzi blonda pe jumatate dezbracata intr-o revista e mai putin important. Important e sa stie ca existam.


Ma intreb unde se trage linia. Un om pe care-l respect foarte mult mi-a spus odata, in gluma, “vreti rating? Dezbracati-va! Complet.” Era o ironie, ca stia cine suntem si cum suntem, dar totusi, cat adevar…


Scandalul vinde. Sexul vinde. E suficient sa deschidem televizorul la orice ora din zi si din noapte si vedem sexy brailence si pitici porno. Asistente carora, ca din intamplare, le aluneca rochita si raman la bustul gol, inca de la primele ore ale diminetii. Avem “vedetele” pe care le meritam. Oamenii care au intr-adevar cea de spus au plecat. Iar eu ma intreb de multa vreme incotro s-o apuc. Daca exista o cale de mijloc. De aici si discutia despre push-up. Apropo: nu, n-am silicoane.


Dar am o anti-fana. Initial m-a socat, nu ma asteptam la asta. Adica ma asteptam, dar tot e dureros. Am muncit mult cu mine zilele astea sa nu-mi pese prea tare. Partial am reusit, asa ca am si un mesaj pentru ea. Draga doamna necunoscuta, ai o chestie care se numeste telecomanda. Foloseste-o.


Imi amintesc despre oamenii care imi placeau in adolescenta. Gheorghe. Parazitii. Teo. Anti-staruri. Teo a incercat o vreme sa fie mainstream, a esuat cu succes. Ma gandesc ca te saturi la un moment dat. Incerci sa-ti faci treaba bine, dai cat poti de mult din tine. Din TINE, din sufletul tau. Si se strang cateva sute sau cateva mii de oameni care arunca cu noroi si te intrebi de ce. Daca merita sa dai atat.


Ce ma bucura este ca sunteti din ce in ce mai multi telespectatori de 710. Matinalul a crescut fara toate mizeriile despre care va povesteam mai sus. Si pentru asta va multumesc. Poate ca inca exista speranta.


Si ca sa inchei cu dilema mea existentiala, ce vreti voi sa vedeti la televizor? Si punctual, ce va place si ce ati schimba la 710?

Etichete: ,