Irene Pirvu

Un blog cu atitudine

Arhivă pentru ianuarie, 2010

Let it snow

Ian 18

Publicat de Irene Pirvu în Blog | 47 Comentarii

 
 
Va multumesc din suflet ca mi-ati scris, am putut raspunde doar catorva mailuri sau mesaje, asa ca va anunt pe aceasta cale ca da, sunt bine! Mi-am mai revenit…
Azi am incercat o sedinta foto improvizata cu Sasha in zapada. Normal ca nu l-a interesat aparatul foto, decat in masura in care putea sa mi-l fure, in rest ne-am pupat si ne-am tavalit prin zapada, asa ca majoritatea pozelor arata asa :D :
 
 


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dar tot am reusit sa-i fac o poza din care sa se inteleaga ceva :) El e uriasul meu cu ochii blanzi si suflet de copil :)
 
 

 
 
In caz ca n-ati vizitat inca galeria, cam astea sunt proportiile :D
 
 

Va pup cu tot dragul!

Etichete:

Toni nu mai e aici

Ian 9

Publicat de Irene Pirvu în Blog | 7 Comentarii

 
 
Sunt ingrozitor de obosita, fizic, psihic… mai ales psihic. Si mi-e scarba. Stiu, v-am obisnuit cu scrieri deloc extremiste, dar aleg sa exorcizez sila pe care o simt in momentul asta scriind despre ea.
 
Sunt cateva categorii de oameni de care mi-e mila si sila in acelasi timp in momentul asta. Mi-e mila de oamenii ce au o slujba atat de ingrata incat a trebuit sa filmeze si sa fotografieze inmormantarea lui Toni. Mi-e mila de baiatul cu geaca rosie care filma in plonje in groapa. In groapa. Imagini pe care poate le-ati vazut la televizor. Sunt convinsa ca nu e vina lui. Nu-l pot intelege pe corespondentul care raspundea cu voce tare indicatiilor din regie in timpul slujbei, asa cum nu pot intelege blitzurile hulpave din capela. N-au nici o vina oamenii astia. Dar mi-e atat de scarba de halul in care a ajuns mass media in Romania. Da, oamenii au curiozitati morbide, insa alti oameni sufereau dupa un copil, dupa un frate sau dupa un prieten. Cred ca ar fi fost in regula sa li se respecte durerea. Se vinde?? TOTUL se vinde? Unde se trage linia? A cui e responsabilitatea? Cine este de vina ca nu mai exista pic de bun simt?
 
 
O alta categorie de oameni pe care in clipa asta i-as scuipa sunt aceia care simt nevoia de “confirmari”. Cliseul spune ca este vorba numai despre barbati, numai ca nu e adevarat, si femeile se fac vinovate de asta in aceeasi masura. Le-am mai dedicat pe acest blog un text, cel al Ilenei Vulpescu, dar revin. E mult prea bland, prea demn, prea resemnat ceea ce a scris marea doamna. Eu nu sunt o doamna. Si scuip pe aceia care isi bat joc de altii, care ii fac sa se indragosteasca, doar ca sa-si dovedeasca faptul ca pot. Nu ii intereseaza de celalalt, nu au nici un gand, doar se “joaca”. Uneori, vina e impartita. Alteori, pradatorul de clasa isi oblojeste nesigurantele ademenind, promitand, prefacandu-se ca iubeste pana la cer si inapoi, pana cand victima le cade in plasa. Pradatorul e satisfacut. Nu mai doreste nimic, si-a atins scopul. Victima sangereaza. Uneori rana nu se inchide niciodata…
 
Toni a iubit o femeie. Nu stiu daca rana lui a apucat sa se inchida… Simt compasiune, incerc sa simt compasiune si pentru ea, nu doar pentru el. Viata mi-a demonstrat, de fiecare data cand am urat sau am respins cu inversunare ceva, ca nu exista doar alb si negru, ci doar nuante de gri. Ca ea sunt multe, pradatoare in cautare de confirmari. Ca el poate ca sunt si mai multi, indragostiti idealisti…
 
Rezolvati-va problemele, oameni buni. Stiu ca e greu, de-asta am spus ca simt si compasiune, dar scarba predomina. Din punctul meu de vedere, nu idealistii sunt cei care pierd cel mai mult… Poate ca ma insel eu, poate ca intr-adevar nu exista “good guys” si “bad guys”, insa asta e ce simt acum.
 
 
Titlul nu-mi apartine, ii apartine Simonei. Toni nu mai e aici… Odihneste-te in pace, prieten drag, venim si noi… Ca si de-aia mai plange lumea, doar stii :)
Si multumesc pentru ultima farsa, ai vazut ca radeam ca prostii, printre lacrimi, cocotati pe lespezile mormintelor… Am ras printre lacrimi, asa cum fac si acum… Puteam sa jur ca am auzit o voce pitgaiata, catre conovaru si angel, “ce pula mea plangeti ma ca prostii?!” Asa ca n-am avut alta optiune decat sa radem ca prostii, stiu ca te-ai bucurat.
Ramane intre noi, n-o sa povestesc aici pe blog chiar tot…
Te pup cu tot dragul, multumesc pentru tot!
 
Va pup si pe voi cu tot dragul, sa aveti un weekend frumos, ne vedem luni!

Etichete:

LMA, SMS, GTFO & more

Ian 3

Publicat de Irene Pirvu în Blog | 5 Comentarii

 
 
La multi ani! Primul meu gand se indreapta catre Toni. Iti doresc din tot sufletul sa te faci bine si sa ai parte de multi ani fericiti!!!
 
Cam atat pot sa scriu pe tema asta, vorbeam zilele trecute si cu Alex, mi-a spus ca si-ar dori sa poata scrie si el ceva pe blog, dar ca nu poate. Asta e problema cu blogul. Imi pare ca trebuie sa fii destul de exhibitionist ca sa poti vorbi si despre altceva decat despre niste teme mai mult sau mai putin generale. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, si bineinteles ca sunt si exceptii.
Cabral e exemplul perfect din punctul asta de vedere, si-l citesc cu drag, ca multi dintre voi.
 
Numai ca e greu sa-ti pui sufletul pe tava in fata unor oameni care te cunosc doar de la televizor sau doar de pe scena. Cred ca majoritatea oamenilor publici si-au construit intr-un fel sau altul o imagine. Care nu corespunde de cele mai multe ori cu cine sunt ei de fapt. In fata publicului, esti “vesel”. Orice ar insemna asta.
 
Am intrat pe blogul lui Alex, a reusit sa scrie doar ca nu mai e om de cand a aflat despre Toni. Cititi printre randuri… N-o sa scrie exact prin ce trece, si nici eu n-am sa fac asta.
 
 
Partea a doua, o parere de-a mea legata de sms-urile care sunt la moda de sarbatori. Ma gandeam ca as putea scrie un post asemanator cu ceea ce scrie Radu, atat de tare imi displac. Sunt atat de impersonale, atat de seci, atat de artificiale. Da, am inteles, s-a pogorat lumina din cer in iesle si ce s-o mai fi intamplat, altii au vorbit cu un ingeras sa-mi trimita nu-stiu-ce. Bun. Doar ca n-au vorbit ei. E un prostie de mesaj luat de pe net sau trimis din telefon in telefon, care nu are nici o semnificatie reala.
 
Sunt un om politicos, si am raspuns tuturor mesajelor pe care le-am primit. Simt o oarecare mandrie ca am scris fiecare mesaj de multumire in parte, cu manuta mea, asa cum mi-a tunat in momentul respectiv. Numai ca nu asa se face. Intentia nu e rea, rezultatul e nul, din punctul meu de vedere. Prefer sa sun oamenii carora chiar le doresc diverse lucruri, in afara cazurilor in care stiu sigur ca nu pot raspunde la telefon (sunt ocupati, plecati prin alte tari, etc).
 
Sunt si exceptii de la regula, Cata Burla, Lavinia, Mihai, Oana si Matei… sunt destui oameni despre care ma bucur sa aflu ca sunt bine si ca se gandesc la mine, chiar si printr-un simplu sms. Care nu e copiat de undeva.
 
Cealalta exceptie sunteti voi, e singurul mediu prin care putem comunica, aici pe blog sau pe mail, si cu unii, pe messenger. Asa ca va urez si eu, tot virtual, sa aveti un an bun, sa fiti sanatosi si fericiti si sa-i aveti pe cei dragi aproape!
 
Si am sa va urez si maine dimineata, prin viu grai de data asta, sa aveti un an minunat!
Va pup cu tot dragul!
 
 
Pentru toti ceilalti, care trimit mesaje doar ca sa se afle in treaba, pentru ca asa “se cade”, pentru ca au dat “send to all”, pentru ca e cool sau pentru ca au senzatia ca pot mentine o relatie ce le-ar putea aduce avantaje pe viitor :