Long time, no see! Doar nu credeati ca daca n-am mai scris de la Paste, o sa va mai scriu de-abia la pastele cailor…
 
V-am povestit de nenumarate ori aici despre masca pe care suntem nevoiti s-o purtam in public. Cand ti-ai promis ca in vreun fel, in orice fel, aveai sa faci viata mai buna altor oameni, nu ii poti impovara cu problemele tale. Nu e rolul pe care ti l-ai ales. Ai construit o imagine, oamenii se asteapta sa fii cumva, si exact asta le dai. Nu intereseaza pe nimeni, nu conteaza de fapt ce simti. Conteaza ce arati ca simti.
 
O prietena draga remarca de curand cat de mult m-am schimbat. Ne-am cunoscut acum patru ani. Apoi, cand ea trecea printr-un divort, am simtit nevoia sa-i impartasesc si eu experienta mea, sa-i povestesc prin ce am trecut atunci cand am divortat. De-abia acum mi-a spus ca se uita la mine si ca nu-i venea sa creada. M-a lasat sa vorbesc, sa ma desfasor, sa dramatizez.
Si-a spus atunci in sinea ei doar ca – inevitabil, aveam sa iubesc si eu. Candva. Si ca de-abia cand se va intampla, aveam sa-i inteleg suferinta.
Acum inteleg.
 
Stiam de ceva vreme ca n-am iubit vreodata cu adevarat. Am si confirmarea. Nu pot da o definitie, dar pot sa va spun ce nu este iubirea. Iubirea nu e obsesie. Iubirea nu este orgoliu. Nu e manipulare. Iubirea nu cauta confirmari, nu cauta sa demonstreze ceva. Si nu asteapta absolut nimic.
E foarte clar ca nu exista o definitie. Simti sau nu simti. Insa e atat de usor s-o confunzi cu nevoia, cu dependenta, cu obisnuinta. De-asta nu stim ca nu e adevarata, pana cand… se intampla. De-abia in momentul ala iti dai seama ca, pe undeva, ai trait degeaba.
 
Iubirea este. Si-atat.
 
Cred ca proiectez asupra Madalinei ce-am simtit lunile astea. Mircea Badea se intreaba obsesiv “de ce?” aici. De ce a facut-o.
De ce asa. Daca aveti timp, urmariti emisiunea, pentru ca dincolo de intrebarea asta spune multe adevaruri. Avem nevoie de mai multi oameni care sa spuna adevarul. Si despre clisee, si despre societatea bolnava in care traim. Insa parerea mea sau proiectia mea este ca raspunsul la intrebarea obsesiva poate fi si asta.
 

 
 
Ascultand melodia asta, eu inteleg de ce.
 
Nu “de ce”-ul ei. N-o sa-l stim niciodata. Ci “de ce”-ul meu. Am trait o experienta care m-a pus fata in fata cu alegerea asta. Toata lumea are cate o parere despre ce a facut Madalina, unii spun ca e o dovada de lasitate, altii zic ca nu, ca e vorba de curaj. Toti judeca si isi dau cu parerea pe prispa asta mare, fara sa-si dea seama ca nu e nimic de inteles sau de judecat. E doar o alegere. Cat se poate de personala. Si chiar nu e nimic de inteles sau de judecat.
 
Cred ca nimic nu e mai rau decat sa ai sufletul pustiit si sa se gaseasca diversi oameni “de bine”, care sa incerce sa “te ajute” in vreun fel. Nimeni nu poate ajuta pe altcineva, doar noi pe noi insine. Am auzit atatea clisee incat mi-a venit sa vars. “Esti tanara, esti frumoasa! Ai lumea la picioare, poti sa faci ce vrei!” “Nu merita, nici un barbat nu merita”. “Trece, toate trec”. Da. Sigur ca da. Sunt clisee bune, dar sunt cliseele voastre.
 
Ce-ar fi sa incercam sa nu mai judecam oamenii prin prisma imaginii pe care o proiecteaza? Ce-ar fi sa incercam sa nu-i etichetam prin prisma a ceea ce suntem noi, a lucurilor care ne fac pe noi impliniti? Cliseul cu “nici un barbat nu merita” l-am auzit de la o femeie care isi alege iubitii judecand la rece ceea ce au de oferit. E ok. Nu judec. Dar nu-mi baga cliseul tau pe gat. Ca mi se face greata.
 
Alt cliseu. “Nu e ca si cum ati fi stat niste ani de zile impreuna, deci nu inteleg ce e atat de grav…”. Iarasi, e ok. In sistemul de referinta al omului respectiv, iubirea se masoara direct proportional cu timpul. Dar cum ar fi daca n-ar fi asa? Daca n-ar avea nici cea mai mica legatura cu asta? Poate ca altcineva traieste intr-o cutiuta un pic mai mare, in care iubirea transcende timpul.
Uite ce profunda am devenit incercand sa explic cliseele vietii unor oameni care nu inteleg.
 
Cel mai ingrozitor cliseu pe care l-am auzit a fost “la psiholog se duc numai oamenii slabi, care nu sunt in stare sa-si rezolve singuri problemele”. Da. Asa este. Dar tu te-ai intrebat vreodata de ce viata ta este atat de saraca? Intreb, nu dau cu parul. Asta daca tot este sa ne judecam unii pe altii. Inteleg ca n-ai cum sa intelegi, dar macar taci. Cand se va trage linie, unii au iubit, altii nu. Cine a fost mai nefericit? Cui i-a fost mai bine? Depinde de cum definim “binele” asta.
 
Daca va regasiti in randurile de mai sus, deci oi fi primit vreun sfat necerut la un moment dat, si va simtiti jigniti, don’t. Faptul ca impun niste limite, ca ma cert cu voi sau ca-mi apar adevarul meu nu inseamna ca nu va iubesc oricum. Sunteti prietenii mei, va iubesc. Este doar un alt lucru care va scapa.
 
Si ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, am sa fac ceva ce nu-mi sta in caracter. Am sa copiez aici ceva ce-am scris mai demult. Uneori, imi scriu mie. Nu-mi place exhibitionismul deloc, dar deloc, insa incerc sa ilustrez o idee. Disclaimerul este ca am reusit cat de cat sa ies din starea asta. Sunt oameni pe care ii numar pe degetele de la o mana care m-au putut asculta cu adevarat. Si ei stiu cat de mult le multumesc.
 
 
Ma uitam in seara asta la Cireasa de pe tort, cu Toni, fara sa plang, fara sa simt altceva decat usurare pentru el. Stiu ca ai ajuns undeva unde ti-e bine. Pur si simplu stiu asta. E pentru prima oara cand m-am gandit ca as vrea sa se termine totul. Da, vreau sa mor. Numai ca nu pot, nu inca. Trebuie sa-mi duc crucea.
 
Ma uit in oglinda la ochii mei verzi de plans si ma intreb de ce simt oamenii nevoia sa judece crucile altora. De ce prefera sa arunce cu cacat intr-o masca, in loc sa-si vada de treaba lor si de crucile lor?
 
Va trebui sa accept faptul ca am sa fiu toata viata singura. Stiu ca este si vina mea, am ales doar oameni care nu pot iubi. Accept tot si imi pun cenusa in cap. Numai ca doare al dracului de tare. Si da, vreau sa se termine o data.
 
Numai ca nu pot. Exista o mana de oameni care ar suferi poate mai rau decat sufar eu acum. O mana de oameni carora nu pot sa le fac asta. Sa continue sarada asta deci.
Avand in vedere ca am luat decizia corecta, cred ca pot sa ma vait putin, daca tot nu ma vede nimeni.
 
Fostului meu sot, vreau sa stii ca am momente in care te urasc sincer pentru tot ce s-a intamplat. Alteori simt compasiune… Am avut si eu momente in care n-am putut sa iubesc, si cred ca e o viata si mai trista, oricate masti ti-ai pune, si oricat te-ai minti tu pe tine. Pe scurt – e de cacat, insa asta nu ma impiedica sa te urasc, in momentele in care imi pasa ca existi.
 
Tie… n-am prea multe sa iti spun. Doar ca stiu ca nu ma iubesti. Mi se rupe sufletul intr-o mie de bucatele, dar asta e realitatea. Am vrut sa ma duc la spital si sa le spun ca am ceva cu inima, ma doare, ma doare tot…. Sau sa intru intr-o farmacie si sa cer ceva pentru dureri de suflet. Nu ai fi putut sa faci asta daca ma iubeai, eu nu ti-as fi facut asta…
 
Incerc sa rationalizez, sigur trebuie sa existe un motiv pentru care sa se intample ce se intampla acum. Poate ca ti-am facut ceva in alta viata, poate ca asta o sa ma ajute in vreun fel, numai ca nu pot sa inteleg, pur si simplu nu pot… Era atat de simplu sa procedezi altfel. Tu stii mai bine de ce ai facut asta, dar daca scopul a fost sa ma faci zdrente, ai reusit.
 
 
Cam asa.
Cum spuneam, de-atunci s-au schimbat multe. Sunt mult mai aproape de adevarurile, pardon, de cliseele mele. Unul dintre ele este ca nu poti iubi pe oricine altcineva daca nu te iubesti pe tine. Ma rog, irelevant. Sunt cliseele mele, nu trebuie sa le haliti pe nemestecate.
 
Surprinzator este faptul ca traiesc intr-o lume in care fostul meu sot e om. Multa vreme n-a fost, si el recunoaste ca nu era, asa ca e o bucurie greu de exprimat. Imi place sa cred ca am contribuit si eu la lucrul asta. Chiar daca m-am casatorit dintr-o prostie, fara sa-l iubesc cu adevarat, ceva bun tot a iesit din asta. De-abia acum poate ca putem fi prieteni. Si asta nu e putin lucru. Vorba noastra – vine sfarsitul lumii, maica!
 
Si am sa fiu bine. Dar nu pentru ca sunt frumoasa, tanara si inteligenta. Cum spuneam, sunt doar niste clisee de cacat. Am sa fiu bine, pentru ca aleg sa-mi fie bine. In fiecare zi. Uneori nu-mi reuseste. Nasol. Nu sunt perfecta. Asa ca poate ca n-o sa-mi fie bine. Si mai nasol. Dar sa nu judecam, zic. Pentru ca nu se stie cand si cum ne pune viata intr-o situatie pe care pana atunci n-am fi inteles-o.
 
Viata e greu. De-asta am pus linkul cu emisiunea lui Badea. Culmea e ca viata e mai grea pentru oamenii care au inteles ceva de la ea. Suna paradoxal, si n-am sa explic. Vor fi cativa care vor intelege ce am scris, si multi altii care nu vor pricepe.
E in regula, oricum ar fi, si orice am alege. Nu exista un drum gresit in sine. Sunt doar drumuri. Drumuri si alegeri…
Insa viata fara iubire este una saraca. Despre asta dau scris si ma semnez.
 
Si ca sa inchei intr-o nota putin mai optimista, vara mea de-abia incepe. Am fost intr-un loc extraordinar de frumos, si de-abia astept ce urmeaza! Cum este vara voastra?
 
 
(…cred ca se impun niste precizari utile si necesare pentru amatorii senzationalului. Nu, nu ma impac cu fostul meu sot. Nu, nu ma omor “din dragoste” si nici n-am avut vreun gand. Fragmentul pe care l-am postat contine multe ganduri distorsionate, specifice unui soc emotional devastator. Am depasit momentul. Multumesc pentru intelegere.)