Irene Pîrvu

 
“I am going to say something I have never said before and this is the truth. I have no reason to lie to you and God knows I am telling the truth.
I think all my success and fame, and I have wanted it, I have wanted it because I wanted to be loved. That’s all. That’s the real truth. I wanted people to love me, truly love me, because I never really felt loved. I said I know I have an ability. Maybe if I sharpened my craft, maybe people will love me more.
I just wanted to be loved, because I think it is very important to be loved and to tell people that you love them and to look in their eyes and say it.”
 
 
Citatul asta ar putea apartine oricui s-a intrebat vreodata de ce. De ce alergam ca nebunii. Ce incercam sa dovedim si mai ales cui.
Cine si de ce ne-a invatat ca nu putem fi iubiti pentru cine suntem cu adevarat? Ca trebuie sa facem, sa fim, sa avem, sa posedam… ca sa fim iubiti. Cand ar fi suficient sa fim OAMENI. Atat de putin si atat de mult. Sa intelegem o data pentru totdeauna ca nu conteaza, nimic nu conteaza, nici cati bani ai, nici cum arati, sau din ce etnie faci parte. Sa intelegem ca iubirea este neconditionata si ca noi am conditionat-o arbitrar. Si ca suferim din cauza asta. Cu totii. Cu totii suferim. Bogati, muritori de foame, regi sau cersetori, toti suferim.
 
 
Si cu cat suferim mai mult, cu atat mai mult rau le facem si celor din jur. Pentru ca ni se pare ca suferinta noastra este singulara, si ca celuilalt ii e mai bine. Celalalt e mai frumos, mai bogat, mai destept, deci mai fericit. Ne barfim, ne umilim si ne judecam unii pe altii in permanenta.
Uitam ca suntem cu totii suflete. Nu oameni care au si suflete, ci suflete intrupate in oameni.
Adevarul este ca suntem toti in aceeasi barcuta. Cautam acelasi lucru. Daca pentru o ora, un minut, o secunda, am constientiza cat de uniti suntem de fapt in suferinta, nu ne-am mai face atata rau. Nu l-am mai injura pe colegul din trafic care e la fel de grabit sa ajunga acasa la cei dragi. Nu am mai cumpara tabloide sa vedem care sunt ultimele barfe. Nu ne-am mai uita la reality-showuri sa vedem ca viata altora e mai mizerabila decat a noastra. O secunda. Doar de atat e nevoie.
 
 
Citatul de mai sus apartine unui om. Mi-e greu sa vorbesc despre asta. Un om, cu bune si cu rele, care a incercat din rasputeri sa fie perfect. Ca sa fie iubit. Imi amintesc un comentariu de-al unui fan… he’d better not be dead, I paid a lot of money for those tickets, he’d better show up. Sper ca zambea, de undeva de sus, vazand cat de absurd e totul. Sper ca zambeste cand isi aminteste de momentul asta, sau de repetitia asta. Sau de evenimentul care a intrat in istorie, de la care a plecat plangand, pentru ca i s-a parut ca nu fusese suficient de bun.
Sper ca zambeste. Si ca a gasit iubirea neconditionata.
 
 
Iubirea pe care o cautam cu totii. E atat de multa nevoie de iubire pe lumea asta.
 
 
Suntem inca departe. Atat de departe…