Sunt ingrozitor de obosita, fizic, psihic… mai ales psihic. Si mi-e scarba. Stiu, v-am obisnuit cu scrieri deloc extremiste, dar aleg sa exorcizez sila pe care o simt in momentul asta scriind despre ea.
 
Sunt cateva categorii de oameni de care mi-e mila si sila in acelasi timp in momentul asta. Mi-e mila de oamenii ce au o slujba atat de ingrata incat a trebuit sa filmeze si sa fotografieze inmormantarea lui Toni. Mi-e mila de baiatul cu geaca rosie care filma in plonje in groapa. In groapa. Imagini pe care poate le-ati vazut la televizor. Sunt convinsa ca nu e vina lui. Nu-l pot intelege pe corespondentul care raspundea cu voce tare indicatiilor din regie in timpul slujbei, asa cum nu pot intelege blitzurile hulpave din capela. N-au nici o vina oamenii astia. Dar mi-e atat de scarba de halul in care a ajuns mass media in Romania. Da, oamenii au curiozitati morbide, insa alti oameni sufereau dupa un copil, dupa un frate sau dupa un prieten. Cred ca ar fi fost in regula sa li se respecte durerea. Se vinde?? TOTUL se vinde? Unde se trage linia? A cui e responsabilitatea? Cine este de vina ca nu mai exista pic de bun simt?
 
 
O alta categorie de oameni pe care in clipa asta i-as scuipa sunt aceia care simt nevoia de “confirmari”. Cliseul spune ca este vorba numai despre barbati, numai ca nu e adevarat, si femeile se fac vinovate de asta in aceeasi masura. Le-am mai dedicat pe acest blog un text, cel al Ilenei Vulpescu, dar revin. E mult prea bland, prea demn, prea resemnat ceea ce a scris marea doamna. Eu nu sunt o doamna. Si scuip pe aceia care isi bat joc de altii, care ii fac sa se indragosteasca, doar ca sa-si dovedeasca faptul ca pot. Nu ii intereseaza de celalalt, nu au nici un gand, doar se “joaca”. Uneori, vina e impartita. Alteori, pradatorul de clasa isi oblojeste nesigurantele ademenind, promitand, prefacandu-se ca iubeste pana la cer si inapoi, pana cand victima le cade in plasa. Pradatorul e satisfacut. Nu mai doreste nimic, si-a atins scopul. Victima sangereaza. Uneori rana nu se inchide niciodata…
 
Toni a iubit o femeie. Nu stiu daca rana lui a apucat sa se inchida… Simt compasiune, incerc sa simt compasiune si pentru ea, nu doar pentru el. Viata mi-a demonstrat, de fiecare data cand am urat sau am respins cu inversunare ceva, ca nu exista doar alb si negru, ci doar nuante de gri. Ca ea sunt multe, pradatoare in cautare de confirmari. Ca el poate ca sunt si mai multi, indragostiti idealisti…
 
Rezolvati-va problemele, oameni buni. Stiu ca e greu, de-asta am spus ca simt si compasiune, dar scarba predomina. Din punctul meu de vedere, nu idealistii sunt cei care pierd cel mai mult… Poate ca ma insel eu, poate ca intr-adevar nu exista “good guys” si “bad guys”, insa asta e ce simt acum.
 
 
Titlul nu-mi apartine, ii apartine Simonei. Toni nu mai e aici… Odihneste-te in pace, prieten drag, venim si noi… Ca si de-aia mai plange lumea, doar stii :)
Si multumesc pentru ultima farsa, ai vazut ca radeam ca prostii, printre lacrimi, cocotati pe lespezile mormintelor… Am ras printre lacrimi, asa cum fac si acum… Puteam sa jur ca am auzit o voce pitgaiata, catre conovaru si angel, “ce pula mea plangeti ma ca prostii?!” Asa ca n-am avut alta optiune decat sa radem ca prostii, stiu ca te-ai bucurat.
Ramane intre noi, n-o sa povestesc aici pe blog chiar tot…
Te pup cu tot dragul, multumesc pentru tot!
 
Va pup si pe voi cu tot dragul, sa aveti un weekend frumos, ne vedem luni!