Am primit un mesaj de pe blog care m-a tulburat.
Citesc toate mesajele pe care mi le trimiteti, raspund tuturor celor care imi scriu (puteti citi interviul pentru BlogZvone aici: http://e-blogzvon.blogspot.com/2010/04/interviu-blogzvon.html).
Insa mesajul despre care va spuneam a atins ceva in mine, asa ca de cateva zile transcriu, printre picaturi, ceva ce am citit in vara asta. Imi amintesc perfect momentul in care eram la o terasa de pe malul marii, singura, inconjurata de familii cu copii, citind cartea Ilenei Vulpescu, incercand sa nu arat nici un fel de emotie, nu acolo, nu atunci. Insa sper, Anne Marie, ca unele dintre intrebarile pe care mi le-ai adresat isi vor gasi raspunsul in randurile ce urmeaza.
Iar pentru cei care se afla pe acest blog in cautarea senzationalului, scrisoarea pentru un cunoscut nu se adreseaza fostului meu sot – din simplul motiv ca nu am simtit lucrurile acestea atunci cand am divortat. Le-am simtit… in alt timp, in alt spatiu, atunci cand nu era momentul. Si nici omul potrivit.
Si tot pentru Anne Marie, desi am simtit toate aceste lucruri, le-am depasit. With flying colors, cum ar spune americanul… De asta stiu sigur ca se poate! Ca orice femeie poate, chiar daca noi simtim altfel, chiar daca de multe ori nu avem discernamant…
Va multumesc inca o data pentru toate mesajele pe care mi le-ati trimis, va citesc si ma bucur ca putem comunica si aici.
Va pup cu tot dragul,
Irene.